Dragă Irene, Luminile din septembrie m-au învăţat să-mi amintesc de paşii tăi care se pierdeau în mare. Ştiam deja atunci că amprenta iernii nu va întârzia să şteargă mirajul ultimei veri pe care am petrecut-o împreună în Golful Albastru. Te-ar surprinde să constaţi cât de puţin s-a schimbat de atunci. Turnul farului continuă să se înalţe precum o santinelă în negură, iar drumul care străjuieşte Plaja Englezului nu mai este decât o biată cărare

Grass Valley, Arizona Iubitul meu fiu Jean, înapoiază-te acasă. Aici îţi este căminul şi avem nevoie de tine. Când am plecat din Oregon, gândeam cu toţi că nu va trebui să te aşteptăm prea mult. Au trecut însă ani de zile. Îmbătrânesc, fiule, iar tu ai fost totdeauna copilul meu cel destoinic. Semeni cu mamă-ta, în timp ce fraţii tăi Bill şi Guy seamănă cu mine. E sângele roşu şi cel alb care se deosebesc. În tine ai ceva de indian, dragul meu

“Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărțim, ci că mergeam să ne așteptăm altundeva.” Cesare Pavese La început ne aveam doar unul pe celălalt. Locuiam împreună cu chirie într-o mansardă a unui imobil din perioada interbelică. Doar puţinele haine pe care le aveam erau ale noastre, dar nu ne lipsea nimic. Încă îmi amintesc că aveam două farfurii, două linguri, însă numai o furculiţă. Ne contraziceam de fiecare dată care să

Odată am dat un interviu pentru Banbury Herald. Trebuie să-l caut într-una din zile pentru biografie. Mi-au trimis un tip foarte ciudat. Un băiețel. Înalt ca un bărbat, dar cu o față de copil. Stângaci în costumul lui cel nou. Costumul era maro, urât și potrivit unui bărbat mult mai în vârstă. Gulerul, croiala, materialul, toate erau nepotrivite. Era genul de îmbrăcăminte pe care o mamă ar cumpăra-o băiatului ei care părăsește școala ca să

Din carte nu putea lipsi, fireşte, Regina Maria, o personalitate emblematică, supranumită în epocă Mama Răniţilor. Acţiunile ei caritabile au rămas în memoria colectivă cu toate eforturile făcute în perioada comunistă de a fi ştearse din istorie şi din amintirile foştilor combatanţi şi a urmaşilor lor. Una dintre scrisori îi este dedicată, vocea fiind a actorului Ionuţ Vişan.

Ziua următoare serii „fatidice” a aniversării celor 20 de ani, Naoko a dispărut din Tokio. După mai multe scrisori pe care Toru i le-a trimis pe adresa familiei, Naoko îi răspunde, într-o scrisoare scurtă, că este internată într-un sanatoriu. Acum îi scrie în detaliu despre afecţiunea ei şi despre viaţa în pe care o duce acolo. Cartea „Norwegian Wood” poate fi descărcată din website-ul MsBook.Pro

În cartea „Norwegian Wood”, Haruki Murakami imaginează un tânăr, Toru Watanabe, prins între două iubiri. Una pentru o fată pe care o cunoaşte din copilărie, Naoko, iubita prietenului său mort, cum spune Murakami, şi cealaltă pentru o fată pe care o cunoaşte la facultate şi care este atrasă de personalitatea lui Watanabe. Cu Naoko, Toru are un schimb epistolar, două dintre scrisori, fiind postate şi în acest website.

Este textul care a făcut „celebră” cartea „Scrisori către fiul meu”. Nu excursul fenomenologic din „Cearta ta cu lumea” (o interesantă „fenomenologie pentru toţi” din partea celui care l-a editat în România pe Hedegger) ci „Marile plăceri mici – Un strop de hedonism”. Şi doar pentru că C.T. Popescu simţea – aici, justificat aş zice – nevoia unei replici sulfuroase.

Această scrisoare, trimisă lui Emil Cioran în primăvara anului 1990, a fost publicată în revista „Apostrof” din Cluj, în numărul 2 din 1990. Ea a fost publicată, de asemenea, în cartea „Între Dumnezeu şi neamul meu ” , o lucrare îngrijită de Gabriel Kimowicz, cu sprijinul fundaţiei Anastasia, apărută la editura Arta Grafică, 1992.

Când Marguerite îşi găsise dragostea vieţii şi întrezărea un viitor luminos, cu posibilitatea de a-şi lăsa trecutul în urmă, a trebuit să renunţe la promisiunea noii vieţi pentru ca sora iubitului să se poată căsători. A ales să îşi sacrifice propria iubire, pentru ca iubirea altei femei să supravieţuiască. Nu a putut să divulge motivul despărţirii, iar iubitul a urât-o. I-a mărturisit însă totul, pe patul de moarte, într-o scrisoare.

„Dama cu camelii” este romanul care l-a scos pe Alexandre Dumas – fiul din umbra tatălui său. Este un roman autobiografic dar, în acelaşi timp, o radiografie atemporală a socităţii umane şi a unui sacrificiu pe care o femeie blamată îl face pentru bărbatul iubit. Scrisoarea pe care Armand a primit-o este punctul de unde porneşte întreaga naraţiune.

Pe 3 decembrie 2018 Teatrul Naţional Radiofonic difuza online serialul de teatru scurt radiofonic Scrisori şi fotografii din Marele Război (Arheologie sonoră subiectivă). Producţia ficţionalizează fotografii reale din Primul Război Mondial. Poveştile circumscriu frontul românesc şi descriu viaţa soldatului de rând şi a familiei rămasă acasă în perioada Marelui Război din 1914–1918.