O întâlnire întâmplătoare cu Constantin Noica, în vestibulul locuinţei unei cunoştinţe, îl face pe filosoful român să-l privească cu atenţie pe tânărul de 25 de ani, care era Gabriel Liiceanu, şi să-l ia sub „aripa sa ocrotitoare”. La un moment dat, Noica i-a cerut să-i trimtă câteva texte care să-l reprezinte, iar după lectura acestora i-a răspuns printr-o scrisoare. Cartea este disponibilă în biblioteca MsBook.
Nu ştiu dacă „Scrisori către fiul meu” este într-adevăr o culegere sau doar texte care aparţin genului epistolar, peste care pluteşte un stil eclectic. Amintirile se îmbină cu descrieri din experienţa americană, asezonate cu puţină fenomenologie hedeggeriană. Împreună cu administratorul website-ului am decis să postez numai fragmentele care mi s-au părut mai intesante. Cartea poate fi citită în biblioteca MsBook.
Pornind de la afecţiunea cardică ce i-a „deschis” drumul către Statele Unite, Gabriel Liiceanu rememorează, în a doua scrisoare din volum, toate formele de manifestare prin care inima l-a făcut conştient că există în corpul său. Prima „întâlnire” cu inima sa a avut loc în adolescenţă şi într-un mod mai puţin obişnuit. Textul este un fragment din capitolul al II-lea. Cartea este disponibilă website-ul https://msbook.pro/
La apusul pubertăţii, când încă nu mijiseră zorii adolescenţei, în această zonă crepusculară a vieţii, Liiceanu se întâlneşte cu propriul trup. Experienţa narcisistico-senzuală este descrisă în cea de-a treia scrisoare din volum. Un fragment poate fi citit în textul publicat. Cartea „Scrisori către fiul meu” poate fi găsită în website-ul https://msbook.pro/
Nu ştiu dacă „Scrisori către fiul meu” este într-adevăr o culegere sau doar texte care aparţin genului epistolar, peste care pluteşte un stil eclectic. Amintirile se îmbină cu descrieri din experienţa americană, asezonate cu puţină fenomenologie hedeggeriană. Împreună cu administratorul website-ului am decis să postez numai fragmentele care mi s-au părut mai intesante. Cartea poate fi citită în biblioteca MsBook.Pro
“Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărțim, ci că mergeam să ne așteptăm altundeva.” Cesare Pavese La început ne aveam doar unul pe celălalt. Locuiam împreună cu chirie într-o mansardă a unui imobil din perioada interbelică. Doar puţinele haine pe care le aveam erau ale noastre, dar nu ne lipsea nimic. Încă îmi amintesc că aveam două farfurii, două linguri, însă numai o furculiţă. Ne contraziceam de fiecare dată care să
Era să ne certăm odată, era ineminent și ne-am certat în scris și ne-am supărăm unul pe celălalt, doar cei mai puțin încăpîțînați v-or munci mai departe la vre-un vis, un scop, un drum, cineva v-a ajunge prin S.U.A, cineva v-a vedea întreaga lume. Totul în viața asta, este o încercare, și fiecare se ține tare atît cît are suflare, și chiar ambii consider de am greșit, eu voi fi cel care primul v-a renunța la supărare, deoarece nu am nevoie de
Poate ai aflat pînă acum că nu mai sînt. Înainte de a pleca în necunoscut voiam să-ţi vorbesc, să-mi deschid pentru ultima dată inima înaintea ta, dar mi-a fost greu, foarte greu. De aceea am ales calea scrisului, mult mai lesnicioasă, cînd poţi spune tot ce te doare, fără să te întrerupă nimeni. Trebuie să-ţi mărturisesc din capul locului că mă simt vinovată faţă de tine, da ― vinovată... Îmi recunosc deschis greşeala care a făcut să ni se
Știi încercam mai deniauri să adorm, și nu mi s-a primit, gîndurile imi invadau creirul ca un izvor însetat de apă, mă gîndeam de ce oare gîndurile mele mereu au fost mai fluiente și mai clare decît frazele pe care le rosteam, de ce ele mereu au o putere așa de mare în mine, și nu produc același efect în exterior... să știe cineva oare, ce gîndesc, s-ar supăra, sau s-ar minuna, sau ar zice – ce? Cine mai este și el și cine se crede, de ce își
Bună dragă inimă, îți scriu ție, cea care mă aștepți, de ce mă sufoci cu căldură și îmi strîngi sufletul în menghină,ce aștepți de la mine, care e menirea mea, cum să procedez corect, ce simt este adevărat sau îți place să te joci cu mine? răspunde-mi odată, nu tăcea! că de altfel voi înebuni în clipa care vine, zic că e bine să procedăm așa cum simțim, dar ce simțim e adevărat, nu e iluzie de care o să ne pară rău pe urmă, nu aș vrea să fie
Tu ești persoana carea mi- ai luminat viața și care m- ai cupris strâns de mână, scoțându- mă din întunericul în care căzusem și mă îndreptam cu pași mici spre marginea prăpastiei. Tu cu blândețe și răbdare ai stat lângă mine, ca să îmi ghidezi fiecare pas până la lumina zilei. Inima mea fusese zdrobită și s- a făcut mii de cioburi ascuțite, când am încercat prima dată să le lipsesc pesele comisesem o greșeală și nu le- am lipit cum trebuie.
Când am întâlnit prima dată în urmă cu doi ani, era o persoană diferită decât este în momentul de față. Micuța mea Ale vedea lumea numai în alb și negru! Era genul de persoană care și în momentul de față urăște să fie sufocată cu prea multă afecțiune. Era retrasă și evita să vorbească cu prietenii ei, se refugia în citit, muzică! De când o cunosc este înnebunită muzică cred că nu este zi să nu o vezi fredond ceva. Noi doi suntem diferiți în