Am să te iubesc sincer și responsabil. Am să te iubesc așa cum nu te-a iubit nimeni înainte. Am să-ți desenez zâmbete și am să-ți șterg lacrimi. Te voi strânge în brațe și îți voi fi alături. Iar promisiunile mele se vor materializa în fapte, ai să vezi. Și n-am să îți cer decât să mă iubești în același fel.

Prefer să-ți spun ție ce gândesc despre tine decât să le spun altora. Și mi-ar plăcea să faci la fel. Nu voi fi întotdeauna drăguță dacă nu voi avea motive să fiu. Nu mă voi purta cu mănuși cu acei oameni care trebuie să învețe că atitudinea poate naște probleme mari. Nu voi zâmbi cald și drăgăstos dacă în mintea mea se vor afla gânduri contradictorii cu acele zâmbete. Și știu că din această cauză nu voi avea mulți prieteni. Nu prieteni între

Unele lucruri pur și simplu se întâmplă. Iar tu va trebui doar să le accepți ca atare, fără să ceri explicații, fără să te învinovățești, fără să te rogi și să implori, fără să te agăți de speranțe inutile. Va trebui să înveți să le înfrunți și să le faci față pentru că viața nu e întotdeauna ușoară. Oamenii mint, rănesc și pleacă, deși nu le-ai greșit cu nimic. Și nici măcar nu se vor justifica așa cum trebuie. Nu îți vor oferi motive

Celebritatea are şi reversul medaliei, adică acele părţi nu tocmai plăcute şi, uneori, jenante. Liiceanu îi povesteşte fiului cum a ajuns „celebru” printre cardiologii din Statele Unite (dacă nu, măcar în Tennessee) şi câteva situaţii comico-jenante prin care a trecut celebritatea proprie, dar şi celebrităţile alora. Întregul capitol poate fi citit în „Scrisori către fiul meu”, carte disponibilă în biblioteca MsBook.

O întâlnire întâmplătoare cu Constantin Noica, în vestibulul locuinţei unei cunoştinţe, îl face pe filosoful român să-l privească cu atenţie pe tânărul de 25 de ani, care era Gabriel Liiceanu, şi să-l ia sub „aripa sa ocrotitoare”. La un moment dat, Noica i-a cerut să-i trimtă câteva texte care să-l reprezinte, iar după lectura acestora i-a răspuns printr-o scrisoare. Cartea este disponibilă în biblioteca MsBook.

Nu ştiu dacă „Scrisori către fiul meu” este într-adevăr o culegere sau doar texte care aparţin genului epistolar, peste care pluteşte un stil eclectic. Amintirile se îmbină cu descrieri din experienţa americană, asezonate cu puţină fenomenologie hedeggeriană. Împreună cu administratorul website-ului am decis să postez numai fragmentele care mi s-au părut mai intesante. Cartea poate fi citită în biblioteca MsBook.

Pornind de la afecţiunea cardică ce i-a „deschis” drumul către Statele Unite, Gabriel Liiceanu rememorează, în a doua scrisoare din volum, toate formele de manifestare prin care inima l-a făcut conştient că există în corpul său. Prima „întâlnire” cu inima sa a avut loc în adolescenţă şi într-un mod mai puţin obişnuit. Textul este un fragment din capitolul al II-lea. Cartea este disponibilă website-ul https://msbook.pro/

La apusul pubertăţii, când încă nu mijiseră zorii adolescenţei, în această zonă crepusculară a vieţii, Liiceanu se întâlneşte cu propriul trup. Experienţa narcisistico-senzuală este descrisă în cea de-a treia scrisoare din volum. Un fragment poate fi citit în textul publicat. Cartea „Scrisori către fiul meu” poate fi găsită în website-ul https://msbook.pro/

Nu ştiu dacă „Scrisori către fiul meu” este într-adevăr o culegere sau doar texte care aparţin genului epistolar, peste care pluteşte un stil eclectic. Amintirile se îmbină cu descrieri din experienţa americană, asezonate cu puţină fenomenologie hedeggeriană. Împreună cu administratorul website-ului am decis să postez numai fragmentele care mi s-au părut mai intesante. Cartea poate fi citită în biblioteca MsBook.Pro

“Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărțim, ci că mergeam să ne așteptăm altundeva.” Cesare Pavese La început ne aveam doar unul pe celălalt. Locuiam împreună cu chirie într-o mansardă a unui imobil din perioada interbelică. Doar puţinele haine pe care le aveam erau ale noastre, dar nu ne lipsea nimic. Încă îmi amintesc că aveam două farfurii, două linguri, însă numai o furculiţă. Ne contraziceam de fiecare dată care să

Era să ne certăm odată, era ineminent și ne-am certat în scris și ne-am supărăm unul pe celălalt, doar cei mai puțin încăpîțînați v-or munci mai departe la vre-un vis, un scop, un drum, cineva v-a ajunge prin S.U.A, cineva v-a vedea întreaga lume. Totul în viața asta, este o încercare, și fiecare se ține tare atît cît are suflare, și chiar ambii consider de am greșit, eu voi fi cel care primul v-a renunța la supărare, deoarece nu am nevoie de

Poate ai aflat pînă acum că nu mai sînt. Înainte de a pleca în necunoscut voiam să-ţi vorbesc, să-mi deschid pentru ultima dată inima înaintea ta, dar mi-a fost greu, foarte greu. De aceea am ales calea scrisului, mult mai lesnicioasă, cînd poţi spune tot ce te doare, fără să te întrerupă nimeni. Trebuie să-ţi mărturisesc din capul locului că mă simt vinovată faţă de tine, da ― vinovată... Îmi recunosc deschis greşeala care a făcut să ni se