Nu ştiu dacă „Scrisori către fiul meu” este într-adevăr o culegere sau doar texte care aparţin genului epistolar, peste care pluteşte un stil eclectic. Amintirile se îmbină cu descrieri din experienţa americană, asezonate cu puţină fenomenologie hedeggeriană. Împreună cu administratorul website-ului am decis să postez numai fragmentele care mi s-au părut mai intesante. Cartea poate fi citită în biblioteca MsBook.Pro

“Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărțim, ci că mergeam să ne așteptăm altundeva.” Cesare Pavese La început ne aveam doar unul pe celălalt. Locuiam împreună cu chirie într-o mansardă a unui imobil din perioada interbelică. Doar puţinele haine pe care le aveam erau ale noastre, dar nu ne lipsea nimic. Încă îmi amintesc că aveam două farfurii, două linguri, însă numai o furculiţă. Ne contraziceam de fiecare dată care să

Era să ne certăm odată, era ineminent și ne-am certat în scris și ne-am supărăm unul pe celălalt, doar cei mai puțin încăpîțînați v-or munci mai departe la vre-un vis, un scop, un drum, cineva v-a ajunge prin S.U.A, cineva v-a vedea întreaga lume. Totul în viața asta, este o încercare, și fiecare se ține tare atît cît are suflare, și chiar ambii consider de am greșit, eu voi fi cel care primul v-a renunța la supărare, deoarece nu am nevoie de

Poate ai aflat pînă acum că nu mai sînt. Înainte de a pleca în necunoscut voiam să-ţi vorbesc, să-mi deschid pentru ultima dată inima înaintea ta, dar mi-a fost greu, foarte greu. De aceea am ales calea scrisului, mult mai lesnicioasă, cînd poţi spune tot ce te doare, fără să te întrerupă nimeni. Trebuie să-ţi mărturisesc din capul locului că mă simt vinovată faţă de tine, da ― vinovată... Îmi recunosc deschis greşeala care a făcut să ni se

Știi încercam mai deniauri să adorm, și nu mi s-a primit, gîndurile imi invadau creirul ca un izvor însetat de apă, mă gîndeam de ce oare gîndurile mele mereu au fost mai fluiente și mai clare decît frazele pe care le rosteam, de ce ele mereu au o putere așa de mare în mine, și nu produc același efect în exterior... să știe cineva oare, ce gîndesc, s-ar supăra, sau s-ar minuna, sau ar zice – ce? Cine mai este și el și cine se crede, de ce își

Bună dragă inimă, îți scriu ție, cea care mă aștepți, de ce mă sufoci cu căldură și îmi strîngi sufletul în menghină,ce aștepți de la mine, care e menirea mea, cum să procedez corect, ce simt este adevărat sau îți place să te joci cu mine? răspunde-mi odată, nu tăcea! că de altfel voi înebuni în clipa care vine, zic că e bine să procedăm așa cum simțim, dar ce simțim e adevărat, nu e iluzie de care o să ne pară rău pe urmă, nu aș vrea să fie

Tu ești persoana carea mi- ai luminat viața și care m- ai cupris strâns de mână, scoțându- mă din întunericul în care căzusem și mă îndreptam cu pași mici spre marginea prăpastiei. Tu cu blândețe și răbdare ai stat lângă mine, ca să îmi ghidezi fiecare pas până la lumina zilei. Inima mea fusese zdrobită și s- a făcut mii de cioburi ascuțite, când am încercat prima dată să le lipsesc pesele comisesem o greșeală și nu le- am lipit cum trebuie.

Când am întâlnit prima dată în urmă cu doi ani, era o persoană diferită decât este în momentul de față. Micuța mea Ale vedea lumea numai în alb și negru! Era genul de persoană care și în momentul de față urăște să fie sufocată cu prea multă afecțiune. Era retrasă și evita să vorbească cu prietenii ei, se refugia în citit, muzică! De când o cunosc este înnebunită muzică cred că nu este zi să nu o vezi fredond ceva. Noi doi suntem diferiți în

Am cunoscut-o pe Cătălina acum 22 de ani. A fost dragoste la prima vedere. Ne potriveam și ne iubeam. Ne iubeam și ne completam. O spun eu, bărbat odată rece și indiferent. Dar e corect, dragostea te schimbă, oamenii dragi te schimbă. Și ea m-a schimbat. Mi-a arătat că în dragoste totul depinde de doi oameni și dacă există respect și înțelegere, totul se rezolvă, se face mai frumos. Am ascultat-o. Am îndrăgit-o ca parte din mine. I-am dat toată

Eram foarte diferiți. Eu eram la facultate, el nu reușise să își termine nici liceul. Avea același loc de muncă de nouă ani, iar eu nici nu începusem să lucrez. El se îmbrăca doar în alb și negru, eu eram mereu colorată. El era un lonely boy, eu aveam o grămadă de prieteni. El asculta hip-hop, eu, pop. Nu îi plăcea să citească, mie, da. Dar ne plăceau amândurora pisicile. Și unul de altul, într-un fel de neînțeles. Și a durat trei ani. Au fost

„Acum nouă ani, credeam ca nu te iubesc, însă... acum am aflat că te iubeam prea mult.” Acum nouă ani credeam ca nu te iubesc însă... acum am aflat că te iubeam prea mult. Ne-am cunoscut acum vreo nouă ani în tren... amândoi veneam în vacanță acasă. Culmea, locuiam în același oraș, însă până atunci nu ne-a fost dat să ne întâlnim. Ne-am privit timizi cred că vreo 30 de minute, până am avut curajul să ne vorbim. Îmi amintesc și azi cum citea

Scrisoarea unei femei care s-a despărțit de iubitul ei. Îndemn pentru toate femeile care au trecut prin asta De curând m-am despărțit de prietenul meu, după o relație de doi ani și jumătate. O relație cu mai multe coborâșuri decât urcușuri. O relație plină de nesiguranță, și nu cred că vreunul a înșelat vreodată. O relație plină de gelozii și o continuă luptă. O gelozie bolnavă, nefondată. O relație pentru care ne-am luptat și cu distanța timp