O scrisoare
08.11.2020 991 0 bestuser

O scrisoare

Scrisori din cărți
Favorite

Zilele trecute, de pildă, am descoperit într-un biblioraft, pus bine în ultima despărţitură a dulapului verde de pe terasă, pe care-l ştii, un dosar cu clape în care, printre altele, se găsea şi un plic alb de mărimea unei jumătăţi de coală pe care, cu pix negru, scria Jurnal, 1963. Scrisul era al meu. Cum nu-mi aminteam deloc de acest plic, l-am deschis plin de curiozitate. Înăuntru se afla o scrisoare de două pagini a lui Noica datată 27. VII. 1967, apoi o listă de „lecturi obligatorii”, scrisă tot de mâna lui Noica, cu menţiunea „Pentru patru luni. Texte filozofice până la Kant”, şi datată de mine „joi 25 aprilie 1968”. În sfârşit, grupate înăuntrul unei foi mari îndoite, se aflau cele nouăsprezece jumătăţi de foi scrise cu cerneală care făcuseră ca pe plicul alb să apară cândva, când pusesem totul în ordine, cuvântul Jurnal.

[...]

Am citit mai întâi scrisoarea. O reiau aici pentru tine, fără să pot trece în pagina de computer, odată cu litera ei, aerul ei aproape solemn, de document întemeietor, de cuvânt care leagă, conjură şi dă brânci în apa adâncă şi sălbatică a vieţii. Foaia mare, cu tentă gălbuie, fusese îndoită pentru a primi textul pe prima şi pe cea de a treia pagină. Fiind scrisă cu conştiinţa importanţei ei, scrisoarea părea retranscrisă. Cuvintele aşternute pe hârtie cu cerneală albastră se înclinau spre dreapta şi, cum începutul fiecărui rând aluneca imperceptibil spre interiorul paginii, întreaga scrisoare părea că fuge, că evadează din pagină pentru a-şi întâlni mai repede şi mai înaripat interlocutorul. Iar pentru că în scrisul lui Noica beţişoarele din care erau alcătuite râ-urile şi n-urile erau unite de jos în sus, iar e-urile nu aveau buclă şi z-urile nu aveau punct, o parte din cuvintele în care toate aceste litere se întâlneau părea făcută din reluarea aceluiaşi semn, astfel încât, grafic, totul devenea din-tr-odată un murmur întins pe două pagini. Iată, aşadar, ce spunea, descifrat, acest murmur:


Sfârşit de Semestru

Dragă Rafail,

Te numesc aşa, ca pe unul din cei câţiva – primul după Rafail cel adevărat – pe care aş vroi să-l însoţesc, în primele etape ale vieţii măcar.

Mi-a plăcut sunetul Jurnalului. Nu e vorba de apreciere, ci de adevăr. E adevărat şi pentru altul tot ce spui acolo; adevărat până la neadevăr, cum ar spune Hegel.

De ce să păstrezi absolutul adolescenţei? Dacă e absolut de judecată sau absolut etic, devine sterp. Dacă e absolut de faptă atunci abia îşi păstrează mirarea şi prospeţimea. Dar atunci duce la maturitate, care nu e întotdeauna rea” – şi dincolo de ea.

Îmi plac şi altfel, literar, nota cu Omul pe care îl aştept” şi cea cu Există atâţia oameni”. M-am întrebat de ce-mi plac. Pentru că există în ele concretul, nu abstractul, nu gestul gol al adolescenţei. Universalul concret, asta nu are întotdeauna omul tânăr. Şi nu-l are pentru că n-a călătorit, n-a acoperit destule spaţii, respectiv pagini.

Statutul marilor creatori”? E de a fi creatori, pur şi simplu. Totul sfârşeşte, când eşti o promisiune de om adevărat, cum e cel din paginile astea, la romantismul faptei şi al creaţiei.

Dăruieşte-te, Rafail, dăruieşte-te. E ceva de făcut, pe lumea asta. Toată problema este, cu fiecare: ce bucurii simple vrea să încerce. Şi mi-eşti drag pentru că ai bucuriile simple ale fiinţei complicate.

Te voi însoţi, câtă vreme vei accepta o blândă constrângere. Nu uita însă niciodată că ai făgăduit, cuiva, să încerci imposibilul.

Cu drag, N.


Ce se întâmplase de fapt? În ce împrejurare se născuse scrisoarea aceasta? La ce anume se referea „absolutul adolescenţei” invocat de Noica în rândurile sale şi cum ajunseseră cele nouăsprezece jumătăţi de foi care compuneau „jurnalul” meu, caligrafiate cu cerneală albastră, sub ochii lui Noica?

Totul începuse cu câteva luni înaintea acestei scrisori, pesemne într-una din zilele lui februarie 1967, când, ducându-mă la Henri Wald acasă ca să iau sau să las o carte, îl întâlnisem pe Noica în vestibul, tocmai când, despărtindu-se de gazda sa, era pe punctul de a-şi pune faimoşii săi galoşi...


Comentarii (0)
Add comment
Lasă un coment
Celebritate
Celebritate
Celebritate
02.12.20 Scrisori din cărți
Celebritatea are şi reversul medaliei, adică acele părţi nu tocmai plăcute şi, uneori, jenante. Liiceanu îi povesteşte fiului cum a ajuns „celebru” printre cardiologii
Crăciunul din acel an
Crăciunul din acel an
Crăciunul din acel an
11.01.21 Amintiri, Istorioare
"Nu o să uit niciodată Crăciunul din acel an. Aveam 14 ani, Maria, sora mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata
Iertare...
Iertare...
Iertare...
10.01.21 Scrisori din cărți
„Dama cu camelii” este romanul care l-a scos pe Alexandre Dumas – fiul din umbra tatălui său. Este un roman autobiografic dar, în acelaşi timp, o radiografie atemporală
Scrisori din Vestul Sălbatic
Scrisori din Vestul Sălbatic
Scrisori din Vestul Sălbatic
03.01.21 Scrisori din cărți
Karl May este un scriitor cu un fin şi neobişnuit simţ al umorului. Romanul „ Urmaşii lui Winnetou ” începe cu un schimb epistolar prin care Old Shatterhand este invitat
Johnny Cash și June Carter o iubire adevărată!
Johnny Cash și June Carter Mariajul de 35 de ani dintre Johnny Cash și June Carter este unul dintre cele mai cunoscute mariaje din industria de divertisment. Ambii
лучший сайт где можно скачать шаблоны для dle 12.0 бесплатно