Dragostea așteaptă (istorii de dragoste)

      Am cunoscut-o pe Cătălina acum 22 de ani. A fost dragoste la prima vedere. Ne potriveam și ne iubeam. Ne iubeam și ne completam. O spun eu, bărbat odată rece și indiferent. Dar e corect, dragostea te schimbă, oamenii dragi te schimbă. Și ea m-a schimbat. Mi-a arătat că în dragoste totul depinde de doi oameni și dacă există respect și înțelegere, totul se rezolvă, se face mai frumos. Am ascultat-o. Am îndrăgit-o ca parte din mine. I-am dat toată lumea mea. Până să o trădez. Nu, nu am înșelat-o. Nu aș fi îndrăznit. Doar că viața uneori te pune la zid și se întâmplă să trăiești ceea ce nu vrei. Ne-am despărțit după doi ani, cu lacrimi în ochi fiecare. Ne-am promis că în viața asta sau în viața viitoare neapărat ne vom vedea și vom fi împreună. Se vede că Dumnezeu ne-a ascultat mai repede. Ieri am revăzut-o după douăzeci de ani. Parcă au trecut douăzeci de zile, parcă  am fost plecați fiecare în călătoria lui și acum am revenit. Ea mi-a zâmbit. Mi-a spus că i-a fost dor și că în sfârșit ne-am ținut promisiunea. Eu nu aveam cuvinte. Culmea, aveam cu mine câteva rânduri pe care le scrisesem câteva zile înainte. Cea care erai cu mine, unde ești acum? Pe altă parte a pământului? Cu alți bărbați oferindu-ți flori? Cu alte amintiri completându-ți prezentul. Ah, de câte ori îți scriam foi întregi, pe care le rupeam apoi le dădeam foc. Câte țigări am fumat gândindu-mă la tine. Dar ce a fost a fost. Acum nu vreau decât să-ți scriu o nouă scrisoare și să nu o rup. Vreau să ajungă la tine, chiar dacă sunt câteva rânduri. Vreau să-ți spun că eu încă te mai aștept. Azi, mâine, mereu. Te aștept, Cătălina. Și sper ca promisiunea noastră de acum douăzeci de ani să se împlinească. Te iubesc.

     Ea a citit cu lacrimi în ochi și mi-a șoptit încet: „Te iubesc, dragul meu”. A fost cea mai fericită zi din viața mea. De ieri sunt un alt om. Vouă vă zic să nu vă pierdeți niciodată speranța. Știu, nu e bine să trăiești cu trecutul. Ea însă era prezentul meu.