Draga mea....
21.08.2022 507 0 msbook105

Draga mea....

Scrisori de dragoste
Favorite


Draga mea,💕
ştiu că îţi doreai de la mine,  de ceva vreme, cuvinte, stări, emoţii şi rânduri redate tot prin cuvinte. Eu am aşteptat cuminte, aşa cum fac de fiecare dată, mi-am adunat cuvintele în vârfurile degetelor, le-am învăţat să-ţi scrie un mic şi timid „Nu mă uita..”. Te-am găsit, mai bine zis te-am lăsat, în ultima noapte de vară, o copilă mai măricică, mai schimbată, cu ochii pline de lumini şi zâmbete, cu un suflet mai copt. Nu mai erai copila cu ochi speriaţi, ce-mi cerea ajutorul din priviri. Am ştiut, din prima clipă, că te vei descurca aşa frumos fără mine.. Eu sunt floarea în povestea asta, dar tu vei înflori mai frumos ca mine.

Mi-e aşa un dor de tine. De m-aş mai plimba cu tine printre frunzele parcului, de m-aş mai lăsa târâtă aşa frumos prin toate locurile care-ţi ademeneau privirea, de-am mai bea împreună o ciocolată caldă, de ne-am mai ridica aşa frumos una pe cealaltă. Ştii ce vreau, ce mi-aş dori să aud de la tine? Că peste un an, doi, vei spune cuiva, poate chiar mie, că am reuşit să aduc ceva frumos în viaţa ta. Să te îndemn spre un drum. Să-ţi fi dat ceva..

Câte aş avea să-ţi zic. Mai ştii, înainte îţi spuneam tot. Îmi ştiai fiecare semn de suflet. Mă supăr pe timp. Trece prea repede şi eu mă deplasez prea greu..

Mi-a plăcut la tine că, eu fiind un copil la fel ca tine, m-ai tratat ca pe un om matur, responsabil, sigur pe sine. Deşi uneori comportamentul mi-era aşa infantil. Dar tu nu mi-ai reproşat niciodată asta. De aceea ocupi un loc aşa frumos în suflet. Am un aşa dor în suflet. Făceam totul împreună..

Te păstrez ca semn de suflet, un om tare drag cu care am împărţit cei mai frumoşi ani de liceu. Îmi voi aminti mereu de ochii tăi frumoşi, de zâmbetul tău cald, naiv, sincer, de sufleţelul aşa crud la început, de răsul tău colorat, de cuvinte şi de îmbrăţişări. Ştiu că ne vom mai vedea, dar mă ştii cum sunt. Mereu mă lupt cu timpul. L-aş da întotdeauna înapoi. Îţi mulţumesc pentru tot, copil frumos! Mulţumesc cu sufletul. M-ai făcut aşa fericită, plină de viaţă. Mi-ai umplut cuferele de amintiri. Toate, cu forţa unui suflet tânăr..

Te rog însă să nu mă uiţi. Păstrează-mă undeva, într-un colţişor, promit să nu deranjez. Nu uita de copilul cu ochi mari. Te iubeşte.

Cu drag şi dor,
Flori R.


Comentarii (0)
Add comment
Lasă un coment

E ultima, promit...
E ultima, promit...
E ultima, promit...
21.08.22 Scrisori pentru prieteni
Drag fost om drag, obişnuiam să te numesc cea mai bună prietenă, cel mai bun confident pentru suflet. Acum eşti doar un om, un simplu om; departe de mine şi de sufletul
Drag om minunat...
Drag om minunat...
Drag om minunat...
21.08.22 Scrisori pentru viață
Am minţit, iartă-mă..
Am minţit, iartă-mă..
Am minţit, iartă-mă..
21.08.22 Scrisori de dragoste
Dragă străină, ştiu că am promis sufletului, copilului, mie, ţie, că aceea a fost ultima scrisoare, că acelea mi-au fost ultimele cuvinte. Dar nu le pot opri pe acestea.
Dulce împăcare
Dulce împăcare
Dulce împăcare
21.08.22 Scrisori de dragoste
Îmi aduc aminte de fiecare cuvânt pe care ţi l-am spus de când am plecat. Mi le amintesc pe toate, rostite sau ascunse în suflet, scrise sau pierdute. Le am pe toate..
Eu rămân.. un suflet anonim.
🥲 Oamenii uită. Sau.. te uită. Te lasă în spate, fără a-ţi spune măcar de ce. Totul pare a fi plănuit amănunţit. Şi oricât de mult ai insista, ei se vor jura cu mâna pe
În memoria tatălui meu
În memoria tatălui meu
În memoria tatălui meu
18.12.19 Scrisori pentru îngeri
Draga tată, Nu știu cîte știai tu despre calculatoare, eu una, nu foarte multe. Dar am auzit că sunt niște chestii care se cheamă sloturi de memorie. Oh well. Eu cred că

лучший сайт где можно скачать шаблоны для dle 12.0 бесплатно