Începutul Sfîrșit?

      Bună frumoasa mea Sofia, îți scriu de undeva departe poate dintr-o amintire, și nuștiu dacă îți  voi trimite-o vreodată. Știu și am înțeles de la început că am multe de învățat și de lucrat ca să- ți fiu pe potrivă, deoarece chiar nu sunt ceea ce meriți tu cu adevărat, ești cel mai frumos și cald suflet pe care îl cunosc, și ești unica căruia m- am deschis în mare parte și cred și ultima, chiar dacă pe alocuri parțial, doar un lucru trebuie să știi că am fost sincer cu tine, și nu mi-e frică decît de un lucru, nu aș vrea să văd că îți provoc suferință, căci asta nu o să mi- o pot ierta.

     Nuștiu pe unde o să ne arunce viața, și ce oameni v-om întîlni în cale, doar una știu că niciodată nu te voi uita, iar dacă nu crezi,  fac pariu pe asta și ne vedem peste 30 de ani, la 15 decembrie 2049, la Unic, la ora 15 și 15 minute, și dacă nu vei veni vai și amar de pielea ta, te voi recunoaște nu- ți fă griji....:)

        Cîteodată simt că trăiește ceva în mine, care a înghețat de mult și se trezește la viață doar pentru o clipă, șii dintr-odată mi se oprește aerul în gît, de  îmi vine să strig la lună, iar picioarele v-or să o rupă la sănătoasa... și atunci îmi place să visez, că cineva undeva departe se gîndește la mine, chiar dacă nu îi știu numele, dar știu că mă așteaptă acolo departe foarte aproape, unde eu tot caut drumul iar GPS- ul nu mă poate ajuta, scriind- destinație necunoscută.

        De multe ori rămîn fără cuvintele potrivite, atunci cînd este nevoie  cel mai mult de ele, și de multe ori mă întreb, noi oamenii ne atașăm cu adevărat de oameni sau nu? Ori mai degrabă ne creem un vis frumos la noi în căpușor, în care trăim doar noi, iar cînd realitate ne trezește și ne  zdruncină, ne aruncă în furtună  dintre oceane vrînd să ne scufundă, și nu îi se primește nici să ne înece , și  nici nu ne lasă să trăim, și așa supraviețuim de la o zi la alta... nu ne place singurătatea și totuși ne aruncăm cu toată dragostea în brațele ei, să suferi înseamnă să iubești....?

       Fiecare suflet este liber să iubească, și pe cine să iubească, de cîte ori vara asta mergeam serile pe jos, mergînd și privind oamenii, căutînd prin mulțime acea privire de care îmi era dor, și nu dădeam de ea, și atunci ploaia îmi alina gîndurile cu lacrimile sale, și eu mă descălțam cu picioarele goale, și mă lăsam îmbrățișat și legănat de ea, cît de fericit poate fi un om dacă nu este pînă la sfîrșit, și un pic mai departe...?

     Se spune că trebuie să iubești atunci cînd ești pregătit, și nu atunci cînd ești singur... dacă s- ar referi la mine atunci răspunsul ar fii sunt pregătit să nu fiu singur, dar pînă cînd? - Pînă la sfîrșit!..

      Țin minte cum am vrut să îți propun să alegem în cafenea, să avem și noi piesa noastră, era o piesă nouă, dar foarte tristă, și tu m-ai întrebat -tu vrai să ne despărțim? La care eu am răspuns stînd lipit de tine: - Niciodată! Pe urmă mă gîndeam că poate fi potrivită pentru a ne despărți de trecut, pentru ca să putem trăi prezentul...

      După ce am plecat de la cafenea am mers pe jos prin centrul orașului pînă la stație, pînă unde eu am savurat plăcerea de a te ține de mînă, cînd te-am cuprins în brațe am simțit cum se rostogolește ceva în mine, și am început să trăiesc lîngă tine, dar cît de mult nimeni nu poate ști, pentru o așa clipă aș da o eternitate, da zicem multe și facem puține, întotdeauna este nevoie de timp și nu trebuie luate decizii pripite,  și ne-am despărțit la stație, fiecare plecînd în direcție diferite.

       Țin minte cum am ajuns la mine în oraș și am vrut să vorbesc, cu tine dar nu mi-a reușit, nici la mesaje nu-mi răspundea- i, chiar dacă le citea- i, m-am speriat că am procedat cu ceva rău, te-am speriat sau și mai rău îmi părea că te- am făcut să suferi, și am început să devin și eu trist și îngăndurat chiar și adoua zi nu mi-am venit în fire, îmi treceau prin cap toate minutele petrecute împreună și știam unde am procedat corect și unde nu prea...

      Este un remediu care poate nu ajută dar te ține în viață, mereu  este nevoie să ai o cupație, da multe lucruri nu se uită dar timpul ne învață să trăim fără ele...

      Îți mulțumesc în primul rînd ție pentru  mi-ai permis puțin să te cunosc, mulțumesc pentru vocea ta că este cea mai dulce din lume, mulțumesc pentru îmbrățișări tale de care mi se face dor, mulțumesc pentru mîinele tale care m-au făcut puternic, mulțumesc chipului tău care mi-a permis să îl sărut, și mulțumesc părinților tăi care ți- au dat viață. Ești o domnișoară foarte deosebită,  și o să ai o viață frumoasă....