Dragă militarule

Dragă militarule,

Mă numesc Mihalaiche Dragana şi sunt din Timişoara. În ultima vreme am vrut să fac ceva diferit, care să dea cuiva un motiv să zâmbească.

Chiar dacă pierzi o clipă, mi s-a părut că face parte din acele lucruri pe care spun că o să-l fac... dar după aceea nu o să îl fac. Dar o colegă de clasă mi-a spus: „Aş fi vrut să fi trăit pe vremea când se scriau scrisori şi apreciai rândurile pe care le scria cineva doar pentru că se gândea la tine. Aş vrea să fi trăit pe vremea părinţilor noştri!”. În acea seară eram decisă: voi scrie cuiva o scrisoare cât de curând!

A doua zi, la şcoală, doamna profesoară de română ne-a sugerat să scriem o scrisoare unor soldaţi români aflaţi departe de ţară şi, în acel moment, am ştiut că este ceea ce eu am aşteptat, că aveam să fac o schimbare în viaţa mea.

În primul rând, vreau să vă mulţumesc că sunteţi soldat! A fi soldat ştiu că înseamnă mult mai mult decât a te îmbrăca într-o uniformă şi a încerca să îţi aperi ţara. A fi soldat înseamnă să pleci de lângă cei dragi pentru o perioadă nedefinită de timp, să trăieşti într-o nesiguranţă continuă cu gândul că în preajma ta s-ar crea un pericol. Şi când se întâmplă ca un camarad de-al tău să moară în timpul luptei – şi te gândeşti că ai fi putut să fii tu – este o fericire şi o tristeţe în acelaşi timp.

Sincer, eu nu cred că aş putea rezista să nu îmi văd familia cu lunile şi îmi amintesc când eram mică: aşteptam să vină tata din tura de zi – el era poliţist de frontieră – când intra pe uşă îi săream în braţe şi apoi mergem la culcare. Eram atât de fericită că îmi vedeam tatăl după o zi în care nu l-am văzut! Nu îmi pot imagina cum ar fi să nu îmi văd tatăl luni întregi! L-aş fi implorat să nu se mai ducă! Nu îmi pot imagina... cred că este foarte greu pentru un tată să nu îşi vadă copilul în fiecare zi, să piardă cele mai importante momente din viaţa copilului pentru că slujeşte ţara, sau să îşi vadă mama şi soţia cu ochii în lacrimi la plecarea lui.

Ştiu cum este pentru familie, pentru că am o prietenă al cărei tată este plecat pe front şi am întrebat-o cum poate rezista fără el şi ea mi-a spus: „După un timp te obişnuieşti şi încerci să îi faci plecarea mai uşoară şi nu îl mai rogi să nu mai plece aşa cum făceam când eram mică. Îi spun doar să aibă grijă de el”.

Mergeam într-o zi cu autobuzul la şcoală şi am văzut în autobuz un soldat care bănuiesc că mergea acasă. A privit o dată în direcţia mea. Se spune că privirea face mai mult decât o mie de cuvinte. Avea ochi albaştri – albastru deschis – erau pătrunzători, îţi intrau până în suflet... dar avea o privire calmă, blândă, puteam intui stresul care lăsase pe faţa lui ridurile timpului; bănuiesc că sunt preţuri pe care oamenii le plătesc pentru siguranţa noastră.

Aş vrea ca poveştile soldaţilor români să devină cunoscute pentru că fiecare soldat are propria lui poveste, fiecare a lăsat o familie în urmă, în ţară, şi acesta este sacrificiul care ar trebui răsplătit. Bunica îmi povestea, în zilele călduroase de vară, la umbra unui nuc din grădină, cum aştepta scrisorile bunicului care era plecat pe front şi îmi amintesc cum îmi spunea: „Războiul este o risipă, risipă de vieţi omeneşti, şi totul din pricina banilor. Draga mea, să nu uiţi niciodată că banii nu pot cumpăra liniştea şi nici nu îţi pot face conştiinţa să tacă. Sincer, scumpa mea, îmi doresc să nu prinzi războaie, să nu trăieşti cu incertitudinea că mai este sau nu mai este în viaţă. Chiar dacă se va mai întoarce, niciodată nu va mai fi la fel. Coşmarul îi poate termina, şi au nevoie de stabilitate şi multă atenţie şi, nu în ultimul rând, de apreciere”.

Un pas greşit, un detaliu neluat în seamă, acasă te fac în ochii celorlalţi nepăsător, dar acolo te poate costa viaţa. Trebuie să fii tot timpul cu ochii în patru, într-o permanentă stare de alertă. Aş vrea să ştiţi că mulţi români se gândesc şi apreciază efortul pe care dumneavoastră îl faceţi. Mulţi copii mici întrebaţi ce vor să se facă când vor fi mari răspund: vreau să mă fac soldat să îmi apăr ţara. După mine, meseria dumneavoastră este una din meseriile care oamenii chiar dacă nu spun, o admiră pentru curaj şi pentru devotament, şi pentru tot ce înseamnă să fii soldat. Vă mulţumesc pentru că aţi pierdut timp ca să citiţi rândurile mele când aţi fi putut să faceţi altceva mai util, poate antrenamentele care vă salvează; pot spune că am avut ocazia să vorbesc cu un erou pentru că pentru mine toţi soldaţii sunt nişte eroi...