Podul....
Filosofăm
Favorite
Ce mai este, și ce pleacă,Vor veni, se vor mai duce,
Dar tot cred că va rămâne
Întreg Podul ce-i desparte.
Sub al nopții voal de ceață,
Vântul stinge dulci chemări,
Luna-și cerne printre ramuri
Veșnicile ei visări.
Trec prin vremuri neschimbate
Umbre palide și mute,
Podul, singur, le desparte
În iubiri nepricepute.
Timpul frânge tot ce-a fost,
Dar sub vraja lui tăcută,
Podul stă — un gând anost,
Cu dorința neștiută.
Căci deși se duce viața,
Și norocul se destramă,
Podul, ca o dulce ceață,
Leagă tot, dar nu mai cheamă.
Comentarii (0)
"Călătorul Timpului" Într-un colț de lume, ascuns și tăcut, Unde stelele șoptesc povești din veacuri, Acolo merg, călător fără drum, Să caut ecoul tainic al unor doruri
A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între
Top Șapte poezii de dragoste de Mihai Eminescu Atât de fragedă „Atât de fragedă, te-asameni Cu floarea albă de cireş, Şi ca un înger dintre oameni În calea vieţii mele
Dragă Irene, Luminile din septembrie m-au învăţat să-mi amintesc de paşii tăi care se pierdeau în mare. Ştiam deja atunci că amprenta iernii nu va întârzia să şteargă
Părinte, vă amintiţi cazul acela despre care ne-aţi vorbit, care s-a petrecut pe pod, în gara din Halkida? – Unii oameni nu pot pricepe [că nu trebuie] să spui niciodată
Unele lucruri pur și simplu se întâmplă. Iar tu va trebui doar să le accepți ca atare, fără să ceri explicații, fără să te învinovățești, fără să te rogi și să implori,
"Călătorul Timpului" Într-un colț de lume, ascuns și tăcut, Unde stelele șoptesc povești din veacuri, Acolo merg, călător fără drum, Să caut ecoul tainic al unor doruri
A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între
Top Șapte poezii de dragoste de Mihai Eminescu Atât de fragedă „Atât de fragedă, te-asameni Cu floarea albă de cireş, Şi ca un înger dintre oameni În calea vieţii mele
Dragă Irene, Luminile din septembrie m-au învăţat să-mi amintesc de paşii tăi care se pierdeau în mare. Ştiam deja atunci că amprenta iernii nu va întârzia să şteargă
Părinte, vă amintiţi cazul acela despre care ne-aţi vorbit, care s-a petrecut pe pod, în gara din Halkida? – Unii oameni nu pot pricepe [că nu trebuie] să spui niciodată
Unele lucruri pur și simplu se întâmplă. Iar tu va trebui doar să le accepți ca atare, fără să ceri explicații, fără să te învinovățești, fără să te rogi și să implori,