„Aproape” nu este niciodată de ajuns
28.07.2021 56 0 msbook5

„Aproape” nu este niciodată de ajuns

---
Favorite
   Aș fi venit. Aș fi fost în stare. Aș fi sacrificat multe lucruri, aș fi luptat, aș fi făcut orice ca să vin. Și aș fi venit. Mi-aș fi aruncat câteva haine într-un rucsac și aș fi luat primul tren spre tine. Nu îmi trebuia ocazie, nu îmi trebuia permisiune, nu îmi trebuiau bani. Aș fi venit chiar dacă nu aveam nimic din toate astea. Aș fi venit chiar dacă aș fi distrus tot ce aș fi lăsat în urmă. Aș fi venit pentru că voiam să te cunosc, aș fi venit cât încă mai aveam speranța că exiști cu adevărat. Aș fi venit pentru că nimic altceva nu ar mai fi contat odată ce eram în brațele tale. Aș fi venit…

   Dar, pentru prima dată în viața mea, am vrut să fii tu acela care vine. Pentru prima dată, aș fi vrut să fii tu bărbatul care să mă caute și să îmi spună că mă vrea. Aș fi vrut să fii bărbatul care să lupte pentru mine. Aș fi vrut să fii tu cel care va face primul pas. Aș fi vrut să fii tu cel care să îmi apară în față și să îmi spună că a venit pentru mine. Aș fi vrut să vii fără să te gândești de două ori, aș fi vrut să vii pe neașteptate. Aș fi vrut să știi ce vrei. Aș fi vrut să știi că mă vrei suficient de tare cât să mă cauți. Dar nu ai venit.
   
    Așa că…aproape te-am avut. Aproape am crezut că ești al meu. Aproape mi-ai fost amant, aproape mi-ai fost ideal. Aproape te-am visat și aproape te-am avut. Aproape m-ai sărutat și aproape ți-am îndeplinit toate fanteziile. Aproape ne-am cunoscut. Aproape am râs împreună și aproape ne-am povestit cele mai ciudate amintiri. Aproape am vorbit despre iubiri trecute, aproape am vorbit despre iluzii viitoare. Aproape am vorbit despre ce a fost, aproape am vorbit despre ce va fi. Aproape am băut vin împreună. Aproape ne-am îmbătat împreună, de alcool, de aromele pielii noastre, de aburul camerei noastre. Aproape te-am iubit și…aproape m-ai iubit. Dar aproape nu este niciodată de ajuns.

   Eu nu voi cerși niciodată atenție. Nu îți voi cere niciodată nimic și nici nu voi insista. Nu îți voi spune niciodată că te vreau sau că îmi e dor de tine. Nu voi spune niciodată că te-am pierdut pentru că nu te-am avut niciodată. Și nici n-am avut vreodată așteptări de la tine, cum știu că nici tu nu ai avut de la mine. Pentru că noi…aproape ne-am avut. Noi aproape ne-am iubit. Dar, după cum știm, aproape nu este niciodată de ajuns. Iar tu nu ai venit.

Comentarii (0)
Add comment
Lasă un coment
Crăciunul din acel an
Crăciunul din acel an
Crăciunul din acel an
11.01.21 Amintiri, Istorioare
"Nu o să uit niciodată Crăciunul din acel an. Aveam 14 ani, Maria, sora mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata
Ciocolată amăruie de Irina Binder
Ciocolată amăruie de Irina Binder
Ciocolată amăruie de Irina Binder
13.10.20 Scrisori din cărți
“Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărțim, ci că mergeam să ne așteptăm altundeva.” Cesare Pavese La început ne aveam doar unul pe celălalt.
Un ultim mesaj al unei femei pentru dragostea ei din trecut.
„Acum nouă ani, credeam ca nu te iubesc, însă... acum am aflat că te iubeam prea mult.” Acum nouă ani credeam ca nu te iubesc însă... acum am aflat că te iubeam prea
Începutul Sfîrșit?
Începutul Sfîrșit?
Începutul Sfîrșit?
28.12.19 Scrisori de dragoste
Bună frumoasa mea Sofia, îți scriu de undeva departe poate dintr-o amintire, și nuștiu dacă ți le voi trimite-o vreodată. Știu și am înțeles de la început că am multe
Dragostea  te învață cum să iubești!
Dragostea  te învață cum să iubești!
Dragostea te învață cum să iubești!
21.07.21 Scrisori din cărți
“Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărțim, ci că mergeam să ne așteptăm altundeva.” Cesare Pavese La început ne aveam doar unul pe celălalt.
лучший сайт где можно скачать шаблоны для dle 12.0 бесплатно