Eu, D., l-am cunoscut pe EL. F. este și a fost mereu diferit de ceilalți, înțelegător, dar cam încăpățânat. Ne-am iubit, încă îl iubesc. Dar să lupt mereu, în stilul meu... Am obosit. Au fost patru ani și jumătate (copilărești, dar sinceri) până când am decis să facem mai mult pentru viitorul nostru. Și a fost cea mai proastă decizie, ne-a îndepărtat, ne-a făcut suspicioși, și când am analizat situația, am realizat că mă zbăteam ca peștele pe

„Mămicuţă dragă, Te iubesc atât de mult că nu îţi poţi imagina. Chiar dacă uneori ne certăm sau nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, eu te iubesc chiar şi atunci. Si nu pentru că eşti mama mea, ci pentru că eşti minunată, puternică, frumoasă, ambiţioasă şi pentru că mereu o să mă iubeşti indiferent de ce aş face. Îi mulţumesc în fiecare seară Lui Dumnezeu că eşti mama mea, că eşti sănătoasă şi că eşti cu noi. Îl rog să te ţină fericită,