GÂNDUL ZILEI ... EMINESCU...DE- OR TRECE ANII...

     
"De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".

  M-a fermecat cu vro scânteie
  Din clipa-n care ne văzum?
  Deşi nu e decât femeie,
  E totuşi altfel, "nu ştiu cum".

    De-aceea una-mi este mie
    De ar vorbi, de ar tăcé:
    Dac-al ei glas e armonie,
    E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".

      Astfel robit de-aceeaşi jale
      Petrec mereu acelaşi drum...
      În taina farmecelor sale
      E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum".

SINGURĂ .. VERONICA 

De câte ori am tresărit
La fiece mişcare,
Crezând că poate ai venit
Tu, dulce arătare!

Ş-apoi de câte ori am plâns,
Văzând că noaptea vine
Şi lampa singură o-am stins,
Iubite, fără tine.

O, dac-ai şti de câte ori
Nopţile albe, nedormite,
Ţi le-a jertfit până la zori
Sălbateca-mi iubire,

Măcar o clipă-ai fi venit,
Adus ca de ursite -
C-un sărut să pui sfârşit
Durerei nesfârşite!"Nu știm când s-a văzut poetă prima dată cu Mihai Eminescu, dar într-o epistolă datată 20 august 1879, Veronica Micle menționează: 'Cunoscându-te la Viena, modestia și, mai ales, darul de a povesti vesele întâmplări din viața marilor gânditori, m-au făcut să-ți port respect. Șase ani, cât am stat în capitala austriacă, mi s-au părut șase zile'.

Apropierea dintre Eminescu si Veronica s-a produs firesc: ”doua inimi'” scria poetul ”a mea urâtă și a ta albă și subțire, care, deși nu ritmau, s-au strâns într-o strofa de zece degete”. 
De aici încolo, fiorul dragostei sensibilizează creator efluviile erotice, trecând în extaz poetic, prin metafore care întruchipează chipul spiritualizat al femeii inspiratoare. 
Atunci poetul, student fiind, arăta ca eroul din romanul 'Geniu pustiu': ”frumos - de-o frumusețe demonică. Asupra feței palide, expresive, se ridica o frunte senină și rece, ca cugetarea unui filosof”. Este chipul pe care îl imortalizează și astrala fotografie din perioada studenției, executata la Praga, nu la Viena, așa cum declara poetul și o certificau investigațiile efectuate.

Nostalgia pentru perioada vieneza reînvie in sufletele celor doi și poetul ii declara într-o epistola: 'Văzându-te, am știut că tu ești singura ființă in lume,care in mod fatal are să determine întreagă mea viață."

Poeziile surprind un moment de despărțire, cauzat de plecarea  la Iași a muzei inspiratoare, în pofida rugăminților fierbinți ale poetului, de a fi mereu împreună, șovăind intre ură și dragoste, cu nădejdea spre o reintoarcere imediată.

Te duci și ani de suferință..
N-or să te vază, ochii-mi triști 
Înamorați de-a ta ființă...
De cum zâmbești, de cum te miști.

Amintirile seducatoare , 'cand mă atingi, eu mă cutremur' ,se amestecă cu protestul violent 'și te uram cu-nverșunare ,'poetul meditând la suferința '"dureros de dulce".
Versuri de dragoste semnate de V. Micle ,o poezie legată pe vecie de numele lui Eminescu, cu relaţiile dintre cei doi îndrăgostiţi ce alternează între incandescenţa pasiunii superlative şi frigul glacial al iubirii cu semnul minus, alăturând iubirea şi ura, dăruirea şi gelozia, ceea ce transformă nu de puţine ori dialogul sentimentelor într-un sumbru monolog desfăşurat în pustiu.
Eternă să le fie amintirea amândurora!

Janeta Hulea