Rânduri despre sănătate

Noi ne cunoaştem prea puţin ca să ne şi administrăm corect.

Sănătatea pare să fie un dat ce ni se cuvine și nu ne preocupă prea mult până când o pierdem. Apoi, privim boala ca pe un ghinion sau o nedreptate în viaţa noastră. Boala are, de cele mai multe ori, cauze spirituale. Aceasta nu este o teorie, ci este o practică. Dacă omul ar fi doar un boţ de carne, am spune că toate bolile lui sunt exclusiv genetice, plus ceea ce el a modificat în sinea lui ontogenetic. Dar atâta timp cât omul este şi psihe, anima, asta produce efecte. 

Omul bio-robot

Realitatea devine din ce în ce mai complexă, iar omul, în loc să se dezvolte odată cu ea, devine din ce în ce mai mult un bio-robot, neștiind nimic despre propria sa funcționalitate. Iată o analogie simplă: când ne urcăm în automobil, noi suntem pentru el un fel de spirit. Mașina nici nu știe că existăm acolo, știe doar că cineva exercită anumite influențe, astfel încât ea este obligată să execute comenzile primite. Tot la fel, corpul nostru este obligat să execute comenzile venite prin vocea noastră, pe care el o aude fiindcă suntem în interiorul „vehiculului”. Dacă am fi în afara lui, corpul nu ar mai auzi și executa ce îi spunem, cum nici mașina nu o putem conduce decât stând la volanul ei. Prin comparație, automobilul „moare” de fiecare dată când scoatem cheia din contact și revine „la viață” ori de câte ori răsucim cheia, pe când la noi, oamenii, acest lucru se petrece o singură dată în cursul vieții. Odată ne-am pornit, cineva a răsucit cheia, și când bateriile se termină (noi avem trei acumulatori), chiar dacă cheia este încă răsucită, s-au oprit ștergătoarele, farurile s-au stins, iar șoferul nu mai are ce căuta în acea mașină, care, la rândul ei, ajunge la casare.

Omul cunoaște mai multe despre propriul automobil decât despre mecanica corpului său. Dacă am înțelege cum funcționează aceste lucruri și care este relația dintre spirit și corp, atunci am învăța măcar la fel de bine cum poate opera corect cu propriul biorobot (corp) și am ști cum să ne întreținem sănătatea. Aceasta este și cauza crizei sistemului medical: medicii studiază și acum bolile numai sub aspectul existenței corpului. Atâta timp cât noi am fost învățați că spiritul nu există, noi nu facem nicio legătură între ceea ce gândim, vedem, simțim, iar o afecțiune întotdeauna, fără excepție, pornește de la o „prostie”, adică de la o neînțelegere. Omul este practic inconștient în relație cu propriul corp.

El își simte corpul și viața cum curge prin el abia când se îmbolnăvește. Și din punctul acesta de vedere, boala este ceva foarte bun, este un semnal care arată că se întâmplă ceva: dacă omul nu se bucură de viață, măcar îl doare ceva, mai există totuși trăire în el, chiar dacă sub forma durerii. Din perspectiva sănătății, oamenii trăiesc cu lumina stinsă, adică merg pe bâjbâite; sunt aruncați pe câmpul de bătălie al vieții, dar lipsiți de armament: nu au nici cunoaștere, nici abilități, nici pricepere profundă a mecanismelor vieții și a rolurilor în familie și societate. Când nu mai pot și ajung să nu se mai poată repara pe ei înșiși, oamenii se predau medicului: duc corpul la service, iar doctorul trebuie să schimbe ceva. Dar asta nu înseamnă că ei schimbă șoferul automobilului - spiritul, cel capabil să cugete, să analizeze, să observe. Problema de sănătate se rezolvă doar din punct de vedere fizic și numai pentru o perioadă de timp.

 Medicina este acea artă de a păcăli pacientul o vreme, până când natura își va face treaba. Sau nu - dar asta depinde de om, dacă înțelege de ce a venit acea boală și ce trebuie să modifice în el însuși. Continuând aceeași viziune, atitudine, gândire, același set de obișnuințe care deja l-au dus la boală – dovadă supremă că greșește, omul nu face decât să mențină posibilitățile manifestării altor boli și mai sofisticate. Cea mai importantă creație este propria creație: ce face omul din el și cu el. Când observăm viața și omul, vedem că parcă dinadins el urmărește nu să se creeze, ci să se distrugă, cât mai repede și cât mai eficient.