Biografii despre personalități remarcante- Vasile Alecsandri

👣 Biografii pe scurt, Biografii despre personalități remarcante ❤️ Vasile Alecsandri 

Nume: Vasile AlecsandriData nașterii: 21 iulie 1821
Locul nașterii: Bacău, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (acum în România)
Data decesului: 22 august 1890
Locul decesului: Mircești, județul Iași, România

Viața timpurie și educația: Vasile Alecsandri s-a născut într-o familie boierească din Moldova. A primit o educație aleasă, studiind la școli din Iași, București și Paris. Încă de la o vârstă fragedă, a manifestat un interes pentru literatură și artă.

Activitatea literară: Alecsandri a fost unul dintre cei mai importanți poeți, dramaturgi și prozatori români din secolul al XIX-lea. El este cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la literatura română și moldovenească. Poezia sa se remarcă prin bogăția de imagini, sentimentul patriotic și evocarea frumuseții naturii.

Opera literară: Printre cele mai cunoscute opere ale lui Alecsandri se numără poezii precum "Hora Unirii", "Pasteluri", "Doine și Lăcrămioare", "Legende", precum și piese de teatru ca "Chirita în provincie", "Despot-Vodă", "Fântâna Blanduziei" și altele.

Activitate politică și socială: Pe lângă cariera sa literară, Alecsandri a fost și un om politic activ, luptând pentru unirea Principatelor Române și pentru modernizarea societății. A fost membru al Divanurilor Ad-Hoc, ale primelor două Adunări Ad-Hoc din Moldova și Țara Românească, și a fost un susținător fervent al Unirii de la 1859.

Moștenire și recunoaștere: Vasile Alecsandri este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori români și unul dintre fondatorii literaturii naționale românești. Moștenirea sa literară și culturală este încă apreciată și studiată în România și Republica Moldova, iar opera sa continuă să inspire generații de scriitori și artiști.

Valul lui Traian

de Vasile Alecsandri

                        Pe câmpia dunăreană, care fuge-n depărtare,
                        Unde ochii se afundă dintr-o zare-n altă zare.
                        Ca pe sânul fără margini şi pustiu de ocean.
                        Unind două orizonuri, iată valul lui Traian!
                        El se-ntinde ca o brazdă ce pe urma-i colosală
                        A săpat, în primul secul, o triremă ideală.
                        Sau ca frânghia destinsă a giganticului arc
                        Ce-l purtă, luptând cu Roma, Decebal, falnic monarc.
                        O! miragiu sublim, fantastic!.. Prin o pulbere de aur
                        Gândul meu răpit în spaţiu ca pe aripi de balaur
                        Întrevede legioane deşteptate din mormânt
                        Călcând, val de năvălire, peste valul de pământ.
                        Torent lung de umbre-antice, în lumină el apare,
                        Strălucit sub arme scumpe, sub hlamide consulare,
                        Şi trezind cu al său vuiet de ostaşi învingători
                        Iarba câmpului şi codrii munţilor apărători.
                        Iată-n frunte Sagitarii şi Veliţii, limbi străine,
                        Înarmaţi cu proasce, scuturi şi cu şapte javeline.
                        Ferentarii ce, ca dânşii, au pe capetele lor
                        Piei de fiare-ngrozitoare şi calige la picior.
                        Apoi Galii bravi şi veseli ce glumesc pe Celtiberii,
                        Şi Romanii în cohorte urmăriţi de Cavalerii,
                        Ce se-mpart în zece turme, purtând coiful de oţel
                        Cu o creastă de lungi pene care fâlfâie pe el.
                        Legioanele conduse pe a Daciei câmpie
                        De tribuni şi de centurii înarmaţi cu vergi de vie,
                        Sunt urmate de trofee, de sclavi mulţi, de şefii daci
                        Şi de care mari cu aur ce-s mânate de săraci.
                        Conuri, buciume şi tobe sună falnice fanfare!
                        Lungul val de năvălire pe-ale Daciei hotare
                        E menit să se iezească contra altor năvăliri…
                        Dar ce vis! în care timpuri se pierd tristele-mi gândiri?
                        Pe colnicul rotund, verde, la al vânturilor şuier
                        Cântă umbra lui Murgilă un păstor din al său fluier.
                        Lângă dânsul doarme-un câne; pe sus zboară un vultan
                        Şi o turmă de oi blânde pasc pe valul lui Traian!