Consimțământul Vanessa Springora

„Consimțământul” Vanessa Springora Am încercat să-i copiez expresia feței. Zâmbetul care maschează cu o perfecțiune deosebit de fină - durerea unei adolescențe funeste. Poate suna prea teatral, dar mi-am adus aminte de Mona Lisa, de schița unui surâs atât de cunoscut de lume, dar dacă e să analizezi restul mimicii faciale, ansamblul denotă o istorie cu totul, și cu totul diferită. Vanessa crește lângă o mamă pierdută-n căutări, cu un tată absent, la propriu. Copil care citește dar nu se poate regăsi. Cine este ea și de ce sentimentele îi crează o disonanță puernică în suflet. Adolescența multora seamănă, aceeași pași grăbiți, aceleași priviri furișate în pauzele lungi, lecțiile complicate, prieteniile frumoase și nopțile în care nu te mai saturi de somn. Unii colegi se maturizau cu viteza unui melc, alții păreau că vin din băncile facultății. 14-16 ani este perioada unei determinări seriose, și nemilos te poți îneca în conturerile unei societăți care nu tolerează ciorile albe. Și ce visează un suflet afla în cădere liberă? Să fie salvat, iubit și adulat. Vanessa s-a trezit în brațele unui scriitor, care a reușit să o îmbete cu apă. Îmi este greu să scriu despre istoria ei. Unii ar veni cu idei precum că, în secolele precende fetele se măritau la 14-16 ani, că soții mereu erau cu mult mai în vârstă decât ele, și nu a mai murit nimeni din cauza acelor evenimente, că fiecare e în drept să aleagă timpul când să-și înceapă viața sexuală. Nu pot să nu arunc cu câteva pietre. Erau oare întrebate copilele dacă vor să se mărite cu boșorogi, dacă patriarhatul era forma de guvernare în toate societățile religioase; se monitoriza oare starea sănătății acelor „femei” măritate; cine întreba despre fericirea sau starea emoțională; despre presiunea psihologică și abuzurile constante?! Vanessa ne deschide unele paranteze dureroase, pe care le-a trăit alături de G., personajul machiavelic al acestei autobiografii. Un psihopat perfect. Cunoașteți ți voi asemenea caractere, care te minte de îngheață apa în iad, distorsionează realitatea după bunul plac, manipuleaza realitatea mai bine decat o făcea Houdini, și fugea de adevărul ca naiba de tămâie. Furată, rănită, pierdută, zdrobită de propria naivitate și dorință avidă de dragoste, Vanessa reușește să se regăsească. Și-a cârpit de-a lungul timpului piesele corpului și a sufletului său, și prin cea mai grea metamorfoză a devenit femeia care a prins glas. Unica voce printre zecile de fete, care au trecut prin uneltele de tortură ale lui „Humbert, Humbert fără conștiință”. Nu, nu este o altă „Lolita”. Sunt 2 povești diferite, însă asemărea sentimentului de dezgust te face să le pui în categoria cărților la care nu ai vrea să revii. Aș pune-o în congelator, să moară orice urmă de viață schingiuită din ea. Istoria „Consimțământului” va ridica multe semne de întrebare, pentru că avem un discernământ și o mentalitate care nu lasă asemenea povești să treacă neobservate. Nu veți căuta adevărul sau minciuni. În schimb este puternic conturată sinceritatea autoarei, și-mi veți da dreptate după ce veți termina lectura cărții. Asumarea gafelor, autocritica și dorința acerbă de a restabili dreptății. Am rămas cu un gust amar de lipsa unei egalități, nu toți primesc aceeași doză de soare, iar acest lucru te lovește în moalele capului. M-a întristat teribil, m-a oripilat. Știu că acest caz nu este unic sau se poate întampla doar în Franța, însă a ieșit din umbră și a protestat în fața toleranței. Cristina, mulțumesc pentru recomandare! Ca de obicei rămân cu impresii la urmă.