Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine.
---
Favorite
Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, pune-mi blues în sufrageria ta, vin în pahar și invită-mă la dans cât sunt încă trează și îmi e rușine. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, să fie vin moldovenesc. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, spune-mi că mă iubești înainte să îmi desfaci fermoarul rochiei. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine adu-mi ciocolată caldă când citesc în zilele ploioase și limonadă când dogorește soarele.
Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, pune-mi cântecul favorit al mamei tale, iar eu îl voi învăța pe de rost. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, lasă-mă să uit. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, uită-ți umbrela acasă când plouă. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, împărtășește muzică cu mine. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, spune-mi secretele tale la 4 dimineața. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, sărută-mă când nu e nimeni în preajmă. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, privește-mă în ochi. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, fă-mă să râd. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, hrănește-mi fluturii. Din stomac.
Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, întreabă-mă ce fac. O dată pe zi e suficient. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, propune-mi un maraton Harry Potter cu perdelele trase. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, spune-mi ce vrei. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, lasă-mă să te îmbrățișez în public. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, alungă-mi anxietatea și insomniile. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, vorbește-mi despre mama ta. Frumos. Blând. Cu dor de ploaie și miros de prăjituri. Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, mai stai în pat, lângă mine.
Vei ocupa un loc nou, iar un sertar al inimii mele va fi mereu al tău. Pe unii i-am stratificat, pe unii i-am înlocuit, pe unii i–am uitat. Dar tu vei avea locul tău. Nu vei fi cel mai important de acolo mereu, nu vei fi prioritatea mea, cum nici eu nu vreau să fiu prioritatea ta. Prioritatea ta ești tu. Prioritatea mea sunt eu. Dar imaginea ta nu va pieri niciodată din existență, din Univers. Pentru că un artist s-a îndrăgostit de tine, iar tu nu vei muri niciodată.
Comentarii (0)
🥲 Oamenii uită. Sau.. te uită. Te lasă în spate, fără a-ţi spune măcar de ce. Totul pare a fi plănuit amănunţit. Şi oricât de mult ai insista, ei se vor jura cu mâna pe
1. Nu știu drumul spre succes. Dar știu că drumul spre eșec este dorința fiecăruia de a-i plăcea. 2. Nu există logică masculină sau feminină, există capacitatea sau
Scriu aici pentru a ma descarca... În toamna am început să mă întîlnesc cu o fată care tocmai ce se despărțise de cineva cu care a fost 5 ani împreuna. Toate bune și