Rugăciunea Sfintei Cruci
08.05.2021 2 611 0 msbook105

Rugăciunea Sfintei Cruci

Religie
Favorite


     Rugăciunea Sfintei Cruci îndepărtează orice rău din casă. Dacă în viața dumneavoastră, lucrurile nu mai merg așa cum ar trebui, dacă nu vă găsiți liniștea, iar bunăstarea pare să se îndepărteze, citiți rugăciunea Sfintei Cruci 3 zile la rând și veți primi ajutorul mult așteptat.De mare ajutor în clipele grele!



      “Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară, cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară diavolii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii şi zic cu veselie.

Bucură-te, Preacinstită şi de viaţă purtătoare Cruce a Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, şi S-a pogorât la iad şi a călcat puterea diavolului şi te-a dăruit nouă pe tine, Cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmaşul.

Îngrădeşte-mă, acoperă-mă şi mă păzeşte, Doamne, cu puterea Cinstitei şi de viaţă purtătoarei Tale Cruci, depărtând de la mine tot răul!

      În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Îţi încredinţez sufletul meu, păzeşte-mă, binecuvintează-mă, miluieşte-mă după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şi viaţă veşnică îmi dăruieşte. Amin (de trei ori).”




Comentarii (0)
Add comment
Lasă un coment

Învățăturile Părintelui Calistrat
..."IPS MIHIL JAR LONGHIN" ..."Iubiții mei, vedeți cum ne batjocoresc acești oameni Credinţa și Biserica lui Hristos???...Dar așa trebuie să fie, așa trebuie să se
Dacă o iubești... Dacă îl iubești...
Dacă o iubești... Dacă îl iubești...
Dacă o iubești... Dacă îl iubești...
28.03.21 Scrisori pentru viață
Dacă te porţi iubitor faţă de cineva, vei primi iubire – deoarece iubirea se întoarce întotdeauna către ea însăşi.” - Paul Ferrini Dacă o iubeşti, ascult-o, chiar dacă
Iertare...
Iertare...
Iertare...
10.01.21 Scrisori din cărți
„Dama cu camelii” este romanul care l-a scos pe Alexandre Dumas – fiul din umbra tatălui său. Este un roman autobiografic dar, în acelaşi timp, o radiografie atemporală
Nu e despre el cel ce m-a părăsit (mesaje triste)
Eram foarte diferiți. Eu eram la facultate, el nu reușise să își termine nici liceul. Avea același loc de muncă de nouă ani, iar eu nici nu începusem să lucrez. El se
Scrisoare pentru mama (scrie online gratis un mesaj gratis)
„Mămicuţă dragă, Te iubesc atât de mult că nu îţi poţi imagina. Chiar dacă uneori ne certăm sau nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, eu te iubesc chiar şi atunci. Si

лучший сайт где можно скачать шаблоны для dle 12.0 бесплатно